Soldatul Stancu si locotenentul-major.

 Pe vremuri îndepartate,pe când înca se mai defila cu palma întinsa si piciorul ridicat la înaltimea genunchiului celui din fata,pe vremea aia deci,satisfaceam si eu stagiul militar (îmi place expresia asta : a satisface da o conotatie aproape sexuala unui lucru care,pâna la urma,asta si era : futai fara finalitate-pentru noi- dar distractiv-pentru cadre.)

 Aveam un coleg (nu camarad,camarazii sunt altceva) un coleg,deci, mititel si care parea tare pricajit în uniformele alea mozaic. Doar tinuta de iarna,captusita cu molton împutit (de altii) îl mai umfla si pe el putin. Soldatul Stancu era un baiat de treaba : se temea sa nu încaseze vreun sut în fund ,asa încât îsi pastra consideratiile personale mereu pentru sine. Uneori,când mergeam la trageri,îi duceam ba arma,ba parte din harnasament,ba –odata-chiar pe el cu totul. Eram,desigur,legionarul care trebuia sa poata tot si înca ceva. Nu asta ma deranja,însa,ci zâmbetul usor zeflemitor pe care îl decelam uneori la colegul meu : parea ca stie ceva ce noua,celorlalti muritori de rând,ne scapa. .

  Aveam si un locotenent-major. Un tip simpatic,cu fata mâncata de varsat de vânt si niste degete lungi si subtiri cu care ne indica în zare un obiect : « vezi,domnule soldat,vaca aceea ? ». « Da,domnule locotenent-major ». « Ia du-te pân’ la ea si întreab-o cum o cheama.Fugaaaaa…mars ! » . Dar nu era un tip cu un fond rau,si mai ales citise mai multe carti decât toti colegii dânsului. Zilele când era de serviciu ma chema sa îsi exerseze franceza,si mai vorbeam despre câte-n luna si-n stele. Cine va fi facut serviciul de sergent pe companie sau ofiter de serviciu într-o unitate pierduta-n câmp stie ce spun. Amiezile si serile lungi de iarna,în care pari asa…vesnic.

    Oricum,un tip simpatic,locotenetul asta major.

   Ei bine,într-o buna zi,dupa câteva saptamâni de trezit devreme,de înviorare si mese cam proaste dar cu un gust bun (fasole,orez,cartofi,fasole,cartofi,orez,orez,fasole…) într-o buna zi,soldatul Stancu s-a ridicat ultimul din pat,a iesit alene din companie,si în timp ce noi ne învioram de zor în scremetele unui sergent (angajat,fireste) Stancu a zis : “bai,io-mi bag pula-n ia da armata”. Stupoarea sergentului,râsete,tipete… . Raportul Grupului,o ora mai târziu : “dom’le capitan,Stancu nu executa” spune sergentul. “Ce nu executa,ba ?” întreaba capitanul. “Nimic.” « Cum,Stancule,ce e cu tine ? » La care soldatul Stancu iese din formatie si o ia drept spre cladirea comandamentului. Stupoarea capitanului,o tentativa de mediere din partea unui locotenent-major (nu asta al meu,altul,care avea sa-si termine cariera comandant al unitatii aleia,ani mai târziu) si…liniste. Trei ore mai târziu au venit la unitate,prin praf,doua Dacii negre. Un domn s-a dat jos din prima masina,a schimbat câteva vorbe cu comandantul garzii,însotitorii sai s-au dat jos si ei si au pornit grupati catre comandament. 30 de minute mai târziu,soldatul Stancu,echipat înca în uniforma aia mozaic,a iesit râzând si s-a dus drept într-una din Dacii. Tatal lui,colonel într-un serviciu de baieti smecheri,îl scapase de armata pentru totdeauna.

   Au trecut anii,si am uitat de Stancu. Într-o zi,la aeroport,asteptând deschiderea check-in –ului,un nene maruntel si grasunt ma acosteaza. « Ce faci,dom’le,mai traiesti ? »  Stancu ! Da,bai,uite ca ma încapatânez sa traiesc.  « Cum,si tot în armata te-ai dus la aia ? » Da,zic,tot în armata.M-as fi dus altundeva,dar era ocupat,ce sa zic ?! « Si,ai mai tinut legatura cu Tataie ? Da’ cu Muscalu ? Da’ cu X ? Da’ cu Y ? » . N-am tinut-o,bai Stancule,zic. Viata e cum e,si nu am pastrat legatura. L-am cautat însa pe locotenentul-major,ala cu degete lungi.Mai stii ceva de el ? Ce-o fi devenit ?

La care Stancu al meu zâmbeste cu acelasi zâmbet din secolul trecut si se-ntinde pe scaun lânga mine : «  A avut o problema prin 2000,si a plecat din armata. E muritor de foame,vai de el ».

  Am mai vorbit un pic (casatorit ? nu,divortat . Cum e în Legiune ? Bine,e cald. Ce masina ai ? Un VAB de 200.000€ ,caruia daca-i deschid capacele –sefu-i sef,eu decid când se deschid…- are si aer conditionat) si m-am ridicat. Mi se anuntase zborul,si trebuia sa plec. Si se ridica si Stancu,si odata ajunsi noi doi în dreptul baietilor cu camasi bleu si pistoale Glock,Stancu întinde mâna,îmi ia pasaportul si spune foarte relaxat : « Hai ca te trec eu. » Si chiar « ma trece » iar unul din baietii aia bleu ia un aer serios si spune « Sa traiti,domnule colonel ». 

   Buna treaba,Stancule. Si misto sistem. Câti Stanci o avea ?